Ceea ce sunt si voi fi

Totul a inceput acum cateva luni in urma, cand setea mea de viata a inceput sa dispara, totul parea a fi impotriva mea si putin cate putin imi pierdeam dorinta de a mai trai, disperarea ma impiedica sa-mi arat sentimentele.
Petreceam zile, ore, gandindu-ma, suferind si dorindu-mi sa fiu ceva, o fiinta superioara, cineva de care toata lumea sa se teama, pentru ca pana acum am fost doar fata mica si timida de care toti puteau sa rada,ce naivi, mereu subestimandu-ma, daca si-ar fi imaginat vreodata cineva ceea ce eu pot face, cat de nebuna pot deveni..cat de nedrept. Putin cate putin am inceput sa traiesc in timp ce ceilalti dormeau, asa ma izolam in lumea mea, asa ma protejam de batjocorile si loviturile lor. Dar intr-o noapte in timp ce ma plimbam prin padure, am descoperit o umbra ingenunchind in fata unui copac si aparent plangand.. am strigat si si a disparut.Trei zile mai tarziu m-am dus inapoi pe drumul unde am vazut acea umbra incercand sa o gasesc.Spre surprinderea mea in acea noapte erau doua,vazundu-ma s-au intors spre mine, iar cea mai mica a fugit, dar cealalt era nemiscata, privindu-ma fix. Puteam vedea doar doi ochi patrunzatori ce straluceau in lumina lunii, ingrozita am descoperit o mana rece pe bratul meu, am intors capul si am vazut acea umbra lipita de mine!Restul amintirilor sunt incetosate, imi amintesc un fior si o voce grava ce-mi soptea '' asta este ceea ce vrei''. Urmatorul lucru ce mi-l amintesc este o femeie si un barbat privindu-ma, in timp ce eu eram culcata pe un pat de catifea neagra, camera era intunecoasa si mirosea a mort.
Ingrozita le-am observat, siluetele imi rezultau familiare, fetele lor erau palide, din gurile lor ieseau colti ascutiti, iar culoarea ochilor era clara.. erau siluetele ce le-am vazut in padure. Privind in jurul meu am observat trei cadavre pe podea si am inteles tot, eu eram urmatoarea.. am inceput sa tip si nu stiu cum femeia m-a luat in brate si m-a privit cu o fata severa, ma gandeam ca asta este sfarsitul meu, dar cu un glas mai dulce ca ciripitul pasarilor mi-a spus'' tu nu vei fi ca ei, nu este asta ceea ce tu iti doresti, tu esti aleasa''.Cuvintele ei ma mangaiau, dar, era adevarat?
Aveam multe intrebari de pus si dupa cum  spuneau ei intreaga eternitate sa gasesc raspunsurile, inca aveam multe de invatat si ei vor fi mentorii mei, nu-mi puteam satisface dorinta de sange, chiar daca coltii mei inca nu se formasera si nici ochii mei...trebuiau sa ma indrume ceva timp inainte de a deveni ceea ce trebuia sa fiu.. Timpul a trecut si am invatat repede arta..spre deosebire eu puteam suporta lumina soarelui.. si este ceva ce mereu voi aprecia.Acum nu-mi mai ramane decat sa-mi platesc mentorii pentru darul ce mi l-au dat, iar acea plata era sa seman rau in lume, ceva ce nu ma va costa avand in vadere cat de rau m-au tratat..Asa ca pazeste-ti spatele, nu se stie cine ar putea iesi din umbra.